Tema centrală pentru Decadance este spectcolul de dans, de la care au pornit atât numele, cât și inspirația pentru design-ul interior.

”Decadance îmbină un decor inventiv, cu un meniu de băuturi și preparate inspirate din bucătăria tradițională, reinventată.”
„Avem multe elemente de identitate luate din lumea dansului, a spectacolului – de la întreaga zonă de bar, la schema de culori. În momentul de față, când spunem Decadance, ne referim la o decadență din punctul de vedere al aromelor și al combinației de gusturi. Vorbim despre o încântare a tuturor simțurilor, un loc care te atrage în permanență prin atmosferă, prin noutăți care trebuie experimentate.”, spune Alexandru Tudor.
Decadance a apărut de la nevoia celor doi antreprenori de a găsi provocări în munca lor de zi cu zi. De la idee până la deschiderea efectivă a Decadance cel mai anevoios moment a fost găsirea spațiului potrivit.
Zona de 180 mp de la parterul clădirii Landmark s-a dovedit câștigătoare, iar lucrările au început la finalul lui aprilie 2018. Trei luni mai târziu, Decadance se deschidea oficial, întâmpinându-și oaspeții pentru prânz, cină și băuturi.
Alături de programul zilnic, brunch-urile de weekend au devenit deja o tradiție, terasa din fața locației găzduind numeroase evenimente în aer liber.

